Aloe


Aloe (Aloe vera) este folosita inca din antichitate . Aceasta planta are mai multe specii: Aloe vulgaris, Aloe vera, Aloe soccotrina ,Aloe ferox . Speciile de Aloe se cultiva in diferite zone ale lumii:

Insulelc Antile, Indiile de Vest, Africa, India etc. Aceste plante sunt plante de locuri aride ( xerofite) care retin mari cantitati de apa in frunze.
Tulpina are 1 m inaltime iar in varf are un buchet de flori de culoare galbena sau rosie.Toate sunt considerate plante medicinale, mai puţin specia cultivată la noi in ghivece ca plantă ornamentală (Aloe arbo-rescens).


Compoziţie chimică
Componentul principat este aloina, care cantitativ este între 40-50%. Este o substanţă greu solubilă în apă şi nu poate fi scindată decât sub acţiunea unor agenţi de oxidare. Aloina este însoţită dc rhamnozidcle ci (alantozidele A şi B). Răşina dc Aloe mai conţine cantităţi mici de aloe-emodină, crizofanol sub formă liberă sau hetcrozidkă. Pe lângă derivaţii antracenici, răşina de Aloe mai conţi-ne şi altc rezine (10 20%), ulei esenţial în cantităţi foarte mici, aloerezina, săruri minerale etc.
In trecut Aloe era considerata cel mai puternic laxativ iar in prezent aceasat este folosita si recomandata in urmatoarele cazuri:
— stimularea digestici, circulaţiei sanguine, limfatice, a funcţici hcpaticc, colecistului şi rinichilor.
— în diabctul noniusulinodependcnt, reglcază metabolisnsul glandei pan-crcaticc sau chiar vindcca această boală după un tratament de cel puţin şasc luni.
— în ulcerul gastroduodenal are acţiune cicatrizantă şi antibacterianâ.
— în afecţiunile oculare.
-în tratamentul extern se recomandă în plăgi, atât pentru efectul dezinfectant cât şi pentru cicatrizarea rănilor; în durerile reumatismale, prin aplicarea gelului de Aloe se obţine o diminuare a acestora.
-în alergii


0 comentarii: